Focul primordial

Este necesar sa ai o voință de fier pentru a te îndeplini în procesul regăsirii tale, pe care nu o cauți tu, te va găsi ea, la momentul potrivit…tu ai răbdare.Voința aceasta vine din interior. Este flacără care animă viul, este ceea ce ești, existența, este un cumul de capacități, sentimente și energii înălțătoare. Aceasta flacără este dorința vie din profunzimea esenței interioare a fiecărei ființe umane divinitate întrupată în acum de a se regăsi pe sine și de a fi cu adevărat ceea ce cu adevărat ființa este și pentru ceea ce a coborât în viața din acum, iar acesta dorință odată trezita…ea nu poate fi ascunsă, nu poate fi îndepărtata, este o dorința vie, aparține de informația spirit, aparține de informația intracelulara, aparține de ADN, aparține de structura și odată trezita își îndeplinește scopul, eliberează ființa pas cu pas, daca ființa se preda sieși in totalitate până la ultima suflare acceptând că tot ceea ce este , este ceea ce în interiorul acestei minunate dorințe se regăsește, un vis îndeplinit în acum, prin care spiritul reînvie la viață. Știi cum este? Spiritul se trezește , visul se trezește, el era realitatea, iar ființă începe să revină la focul viu.Focul primordial, esența tuturor geniilor, esența tuturor genelor. Căutam prin universuri ceea ce în noi dintotdeauna se afla, era atât de simplu și atât de perfect sa facem un singur pas: pasul către înapoi, în noi.Aceasta minunata lume plina de frumusețe nemaiîntâlnită, acest trup ales, creat perfect și desăvârșit, acest altar al spiritului divin… Și când ai spălat interiorul atunci spiritul se unește cu creația, se recunoaște pe sine și se îndeplinește pe sine în acum.

Permite-ti ca tot ceea ce ai regăsit în momentul constientizarii că ești cu mult mai mult decât un simplu trup, să iasă la suprafață și să te vindece. Permite-ti vindecarea pas cu pas. Nu ascunde sub preș și nu lasă nevindecate aspectele care necesită atenție, aprofundare și eliberare. Eliberarea îți conduce ființa către vindecare. Vindecarea te conduce în evoluție. Evoluția te conduce în îndeplinire, aceasta este îndeplinirea supremației divinității care Ești!Ești perfect așa cum ești…când ai înțeles asta, începi să te vindeci 🙂

Daca accept dezlipirea pentru a întâlni esența și pentru a ma îndeplini în acum, voi fi cel care mai apoi voi străluci pe culmile înălțimilor mele. Mă voi întoarce mai mult și mai mult în profunzime și voi pătrunde fericirea. Între aceste îndepliniri sunt simplii pașii care intuitiv mă conduc în ceea ce am venit să realizez pe acest pământ cu adevărat. Fiecare avem un proces pe care îl îndeplinim pas cu pas și nimeni și nimic nu poate să intervină în acest minunat proces

Lasă un răspuns