Rugaciunea inimii pentru dizolvarea tuturor negativităților

Inteligența inimii, conversația inimii cu Creatorul

Doamne cât mă bucur sa te reîntâlnesc! Întotdeauna mă minunez de prezența ta din inima mea!
Sunt împăcată cu toată existența ființei mele astfel merg în inima mea unde mă rog pentru toată Creația Ta Universală!
Ștergeți lacrimile inimă blândă și privește dansul energiilor tale care îi cântă lui Dumnezeu!
Cu ajutorul lacrimilor tale te-ai curățat, esti ca un Soare de primăvară și ca o adiere blândă din adierile de vânt de vară!
Eu sunt parte din Divinitate și-mi recunosc minunatele capacități Acum și Aici, astfel alegând să trăiesc viața mea în LUMINĂ și IUBIRE în inimă și gând!
ÎNTORC cu puterea din inima mea în care se află Dumnezeu, toată ura, negativitatea, frica, energiile joase, entititățile create de găndurile negative, toate blestemele și tot ce este efectul minților murdare, înapoi la creatorul lor.
Trimit din inima mea iubire necondiționată, puritate, blândețe și vindecare către acești creatori dizolvând toate intențiile lor necurate deoarece vibrație înaltă sunt!
Manifest Suveranitatea intențiilor mele curate, stăpânul gândurilor mele, eu sunt!
Prin Suveranitatea mea primită în deplin acord cu energiile cele mai înalte și de la însuși Dumnezeu, încă de la începuturile existenței mele, închid accesul energiilor joase către mine, acestea risipindu-se din jurul meu.
Prin Suveranitatea mea și în deplin acord cu Dumnezeul Suprem sunt protejată de toată negativitatea întâlnită în calea mea, unde eu merg, în manifestarea mea de zi cu zi!
Sunt protejată deoarece eu sunt Lumină, Iubire, Compasiune, Înțelegere, Adevăr, Vibrații Înalte, Puritate, Blândețe și Co- creator!
Las vibrația inimii mele să cuprindă toată simțirea a tot și toate deoarece Suverana sunt!
Sunt împăcată cu mine si cu Dumnezeu. Suntem UNUL! Merg în Conștiința Universală ghidată de Creator pentru manifestarea pozitivității!
Accesez energiile înalte și las Divinitatea din mine să se manifeste Aici și Acum!
Aici și Acum toată energia negativă trimisă către mine se transformă în LUMINĂ ȘI IUBIRE prin puterea absolută a intențiilor mele pozitive!
LUMINA lui Dumnezeu dizolvă toată negativitatea!
LUMINA inimii mele dizolvă toata energia joasa! AICI ȘI ACUM!
Așa să fie!

Doamne îți mulțumesc pentru toata manifestarea TA în viața mea!
Îți mulțumesc pentru toată puterea și abilitățile cu care m-ai înzestrat încă de la începuturile mele!
Îți mulțumesc pentru toata iubirea Ta față de creația Ta!
Îți mulțumesc pentru ceea ce EU SUNT!

Repeta această rugaciune ori de câte ori simți nevoia să te cureți energetic, mental și fizic de toate impuritățile create de energiile joase, din jur.