Va voi povesti scurt despre Separator

Va voi povesti scurt despre Separator

Aceasta formă fără formă, mai mult decat vidul, partea cea fără de formă, lumină sau întuneric, formată în momentul în care lumina a fost separată de întuneric de către Creator este singura forță supremă din care curge esență pură mai mult decât iubire necondiționată depășind orice altă manifestare a purității, beatitudinii și viceversa acestora.
In aceasta parte este ascunsă o putere atât de mare încât ea este capabila să distrugă lumile create ale lui Dumnezeu coborând în întuneric total – lumina, fiind singura forță care poate realiza lucruri mai presus de creație. De asemenea poate aduce lumina veșnic peste tot întregul alungând întunericul, dezechilibrând una din părțile esențiale ale balanței creației, cea care rămâne incontinuu așa cum Creatoarea o acceptă ( inclinata de o parte sau nu ).
Separatorul nu are nevoie de acceptul divin pentru a se manifesta, nu are nevoie și nu depinde de lumină , întuneric, creator pentru a se manifesta. Creatorul nu are putere de manifestare asupra sa precum nici o alta forța din întreg nu are putere de manifestare asupra sa. El este absorbit complet in propria sa definiție, creat sau recreat din propria sa creație.
Nu se regăsește în contradicție cu forta divina dar nici pe aceeași lungime de unda nu se afla cu aceasta. Neutru în esență! Centru! Imortal! Nemuritor! Deplin! Separator! Formator: atunci când dorește să se manifeste, se manifesta!
Forța sa incomensurabila nu poate fi descărcată total în ființă, în fizic, nu poate fi manipulată, nu poate fi absorbită , dar poate fi experimentata prin definiție, acceptare și integrare în întreg din întreg, din cele mai adânci profunzimi care se regăsesc în supraconstient. Etapele regăsirii se realizează treptat până la momentul integrării totale.
Din această neutralitate a luat naștere acum: un început, deplin Conștient de ceea ce va FI!
Poate pentru restabilirea echilibrului, sau poate pentru restabilirea centrului, el își aloca drepturile în Acum.
Tot sensul depășește uneori capacitatea de înțelegere a minții de aceea avem nevoie să rămânem deschiși către aceste informații esențiale venite din forțele primordiale.

URMEAZA-TI CALEA

Suntem Scântei Divine, Suntem Spiritul Puterea Divină și ea se regăsește in noi! Suntem creatorii noștri! Avem capacitatea de a alege, avem capacitatea de a discerne, suntem stăpânii vieților noastre! Suntem noi puterea noastră și nu o dam nimănui din exterior, nimănui, nimănui, nimănui! Suntem proprii noștri Suverani și nimeni și nimic nu ne poate lua aceasta! Avem nevoie sa știm când să refuzam! Nu tot ceea ce ni se pune în fața este adevărul însă noi AVEM minunata capacitate de a ALEGE!

Mediul acesta în care coboram este o păcăleală, de mici copii am fost păcăliți: cu religiile, cu concepte despre viață, despre lume și despre mediul înconjurător, strângem toate aceste informații și le acumulam in subconștientul tânăr până la maturitate apoi perpetuam aceste concepte macabre mai departe predandu-le copiilor noștri. Suntem atât de dresați încât îi învățăm și pe copiii noștri aceleași lucruri. Aceasta este un sistem de referințe care ne-a fost pus în fata de către persoane care și ele la rândul lor au primit toate acestea. Realitatea ta cea adevărată este realitatea pe care o regăsești în interiorul inimii tale. Realitatea adevărată este realitatea pe care o regăsești în Spiritul tau. Adevărul și realitatea se regăsesc în noi! Când noi vom alege să ieșim din acest mediu impus și vom decide sa punem stop joc acestui joc al iluziilor pentru a ne regăsi adevărul nostru atunci vom deveni și trăi cu adevărat în propria noastră viață! Nu contează ce simte și ce vede cel de langa mine, el are propriul său adevăr pe care îl respect însă tot ceea ce contează pentru mine este Adevărul Meu! Aceasta nu înseamnă ego, aceasta înseamnă CONȘTIENT în propria viață! Aceasta nu înseamnă ego, aceasta înseamnă EU SUVERAN STĂPÂNUL MEU! Da am ajuns aici! Să fiu eu stăpânul meu! Da am ajuns aici după o întreagă lupta cu mine, cu iluziile, cu tot și toate câte mi-au fost impuse din exterior! Da am ajuns aici! Când am dat deoparte absolut TOT TOT TOT ce m-a hrănit in iluzia unei vieți Șterse, false, incomplete! DA! am ajuns aici după multe lupte și după ce am murit de câteva ori cu adevărat! Și atunci când m-am predat în brațele Spiritului meu, atunci am aflat CE SUNT. DA am propriul meu adevăr iar el nu coincide cu al celor din jur însă asta este perfect normal! Amintiti-va v-am vorbit despre faptul că fiecare avem propria noastră dimensiune în care trăim și aceasta este perfect așa cum este! Am ajuns la acea liniște, pace, extaz al Spiritului meu pentru că MI-AM PERMIS abandonarea în Spirit! Când afli că ești tu creatorul vieții tale ești cu adevărat liber!Minunea pe care o cauți aceasta este, că să ajungi la propria ta minune ai nevoie sa te ELIBEREZI de tot și toate!

URMEAZĂ-TI CALEA!!!