Bilocatia in Soare

Energie care-mi circuli prin toată ființa, urcând prin coloana, foc și electric descărcat din eter. Urc către întreg, mă îmbrac in căldură sacrului, cuprinzând prin lumină creația și coborând în viața, eliberând umbrele prin strălucire. Ard metalul, ard constructele in namur, ard in iubire, păstrând pe buze petalele din alb transparent și valul vieții, ard, renasc din nou, viața în sân de primăvară, apa primordială, oglindită in nemanifestat, scaldă în sânul vibrațiilor energia și urcă și urcă iar mai apoi coboară întâlnind solar, călătorind în adevăr și vindecând in nucleul celulei, din care se expandează iubire, sacralitate care alergi prin viață, manifestând viața, vibrație, adevăr, atomi , neutrini, transparenta vibrație, adevăr, mintea și trupul s-au dizolvat comet in extaz si am curs esența de viață creatoare, dinainte de iluziile minților de metal, ard metal, ard constructele metalice, iluziile minților, revenind în starea inițială, călătorind în energia primordială coborâtă din divin manifestată din nemanifestat.

Miros pe maini a viață, a fum de tămâie, din plante și lacrimi de pământ care au ales să mă sărute astazi, acum, pretutindeni, dintotdeauna. Te-am binecuvântat si m-am binecuvântat prin trup când am urcat, am cuprins necuprinsul, m-am trezit, m-am unit, m-am contopit si m-am lăsat să cuprind necuprinsul în necunoscut prin viață si moarte intr-un dans firesc, cuprins de viață , renaștere, transformare, cuvânt si vid, feeric, magic, viu, m-am reîntors acasă. Prin trup am urcat pentru a coborâ în inimă și am vindecat cu lacrimile pământului și cu apa primordială , ființarea, dorul, viul, viata și moartea, alchimizand existența însăși. Transformând iubire în iubire divină prin aripile sacrului: focul viu. Când am parcurs divinul esența, trezirea, am conștientizat ceea ce este cu adevărat.
In acele momente trupul și mintea nu au mai existat, ele s-au dizolvat în totalitate în sine, nu am mai pus pret pe materialul lumesc sau pe iubirea trecătoare, nu am mai pus preț nici pe trup și nici pe minte.
In acele momente, din esență pură, când m-am întors înapoi in trup, am cunoscut calea, am cunoscut adevărul, manifestarea, am înțeles profund și tot ceea ce sunt, a fost conștientizat din privirea și intelepciunea conștiinței divine.
În esență sunt beatitudine, iubire, extaz. Aceasta se revarsă în trup și în revărsarea sa se binecuvântează întregul.

Vibrez în șoaptă, vibrez în întuneric deoarece lumina există în acesta, vibrez în tine, vibrez în viața.

Mi-ai arătat toată existența, creația, lumile, universul și universurile, m-ai dus pe culmi feerice in care m-am contopit in inefabil.

Mi-ai arătat cum creezi cum susții cum exiști, mi-ai arătat ceea ce ești și mi-ai permis să pătrund în esența ta.

Mi-ai dat voie cu adevărat în esența ta.

Mi-ai dat voie să te simt, să te știu, să te iubesc, să fiu întregul tău.

Din întregul tău am curs pretutindeni soare.

Din întregul tău am curs în sacralitate, unindu-ne în divin.

Ai cântat și ai simțit alaturi de mine, zâmbetul, visul, viața, ploaia, vântul, roua, brazii, apoi am urcat și am salutat planete și universuri.

Cuvintele sunt puține să te exprim cu adevarat!

Facebook: https://www.facebook.com/soaredivinitatesuverannformator/
Telegram grup: evolutie vibratia vindecarii

Lasă un răspuns