Mesajul de pe telegram:
„Eona, m-as bucura sa dezvolti putin subiectul manifestarii in aceasta lume a sufletelor care au parasit corpul. De ce nu se intorc la sursa si cum anume ii putem ajuta sa gaseasca lumina? 😊”
Răspunsul:
Spiritul este altceva decât programul suflet
Programul suflet ramane prins în matrice.
Este costumul prin care spiritele reiau traseul reincarnărilor. Daca un spirit ce a trăit în trup nu a reușit conexiunea cu trupul și ființa a realizat dizarmonie se reîntoarce prin costum suflet înapoi să își rezolve dizarmoniile (oamenii care acționează exclusiv din mental, cei care nu sunt conștienți de ei și acționează pe pilot automat realizând ceva negativ), astfel costumul suflet rămâne prins aici în matrice pentru alta existența.
Cei care își eliberaza costumul suflet înapoi în spirit fiind in existență, nu se mai întorc în alte încarnări, aceasta dacă între timp, nu realizează o dizarmonie la nivel cuantic, in existența lor proprie.
Toate activitățile de natura inferioară a ființelor întrupate, cine credeți că le rezolva?
Ei înșiși prin alte vieți, plus neamul (implementări pe subconștient colectiv de neam și preluări in masă în cei din neam).
Aceea este partea de jos , dar și așa, tot divinul manifestă traiectoria, pe toate etapele și în toate nivelurile.
Vei spune bine dar daca spiritul e desăvârșit de ce dorește să coboare în existență pentru a-și lua o minte care să-i creeze blocaje și să se întoarcă înapoi din nou și din nou , care i sensul?
Sensul e profund…
La această întrebare am primit astfel răspuns: esența se experimentează pe sine prin sine.
Aceasta este traiectoria ADN-ului, și nu va înceta să se definească, îmbunătățească pe sine, deoarece acesta e traseul redarii.
Traseul in trup este ADN , ADN este apa primordială, informația primordială.
După un nivel de conștiință eliberezi și mintea și trupul și existența.
Poți deveni un soare aici fără timp, spatiu sau trup.
Aceasta este ultima realizare totala de sine esența manifestată.
Daca ești atent la text observi că ți-am expus mai multe traiectorii , deoarece sinele este infinit și nelimitat, mintea este limitată.
In momentul in care decizi sa eliberezi trupul (deși trupul e un organism ce se poate autoregenera fara îmbătrânire, dar nu ai ajuns să înțelegi profund acest mecanism al nemuririi ) vei pleca tu esența din trup și nu ce știi tu cu mintea ta , mintea ta se destructureaza după o perioadă , de aceea spun , ceea ce ești tu nu este mintea ta, ceea ce știi tu cu mintea ta nu este ceea ce pleacă mai departe.
Prin implementarea in akasha a experiențelor cele existențiale, in acele momente deții un cumul de informații , acele informații le vei putea accesa in orice alta posibilă existența a ta.
Esența vrea sa ajungă înapoi în conexiune totala cu conștiința universală, sa își conducă mintea și să înceapă traiectoria dezvoltării sale reale (una din posibilitati și traiectorii, și nu singura).
Poate dura mii de vieți sau una singura.
Sursa întrupată are o capacitate uimitoare de a manifesta atât pe pământ cât și în tot ceea de este.
Dincolo de proiectii.
Dincolo de proiectii rămâne esența pură.
Nici vibrația nu-i mai presus de esență pură, vibrația manifestă din nemanifest, nici iubirea nu-i mai presus de esență pură, dar iubirea e puntea directă de legătură.
Dar ce e vibrația și ce e esență pură, unde este diferență?
Diferența este redarea vibrației din capacitatea esenței, așa cum redarea vibrației de natura inferioară este capacitatea minții. Așadar vibrația este efectul primului big-bang , acesta îl manifesti tu, ori prin minte, ori prin esența, prin prin ambele.
Totul pleacă din nemanifest.
Aceste trasee se eliberează și ele după ce urci nivelurile de conștiință și cu cât urci mai mult și mai mult cu atât altfel privești tot ceea ce este , conștientizând tot , toată proiecția , știind cu exactitate traseul.
In definitiv nu mintea ta cunoaște traseul existențial, simțirea interioara – potențialul tau nelimitat cunoaște traseul deoarece îl deține dintotdeauna în informație
Acesta este primordialul.
Mintea omului e pe secvențe.
Nu exista integrarea în 5D și alte D…
Mintea omului este avidă de extraordinar.
Daca îi arăți ființei simplitate , se plictisește de ce?
Mintea se plictisește rapid.
Mintea are nevoie de regresii, dimensiuni, labirinturi care mai de care pentru că așa-i place minții , să piardă vremea, sa bată câmpii, tot ce sclipește e bun pentru minte.
In mintea omului exista mai sus și mai jos , superioritate și inferioritate.
În esență nu avem acest aspect și tipar.
Conștiința presupune sa fii aici. Fără alte aspecte.
Urcând în conștiința observi că nu mai rezonezi cu acelea și începi să le cureți.
Le scoți afara.
Te eliberezi.
Pe margine de existența, pantrunde pe margine de existența , linia ce trasează de o parte și de cealaltă , existența realitatea proiectata și realitatea neproiectata , cele două îmbinate, devin una și numai pineala le decodifica traiectoria prin multitudinea vibrațiilor.
In îmbibarea perfecțiunii lor, eliberate de zidul morții și renașterii, minții și dualității, curge în întreg, eliberat total de întreg, univers fara de univers, retrăit in starea sa inițială, prin început dar fara de inceput, dincolo de tot ceea ce există în existență.
Aici, nu exista adevăr sau fals, traiectorii și nici măcar simpla viața și totuși…aici , ajunge, cel care s-a eliberat pe sine.
Fiintele umane dețin instinctul de supraviețuire și se agata de viață
Aceasta am eliberat de multă vreme
Nu mai există instinctul de supraviețuire în mine, nici de viață și nici de moarte. Alt context , alt traseu. Și pentru a ajunge aici am traversat toate încercările și pe toate le-am eliberat. Din vibrația ADN-ului meu in aceste momente sunt eliberate cele enunțate mai sus. Știu că pentru unele ființe ceea ce spun suna inimaginabil….
Meditația se realizează conștient prin intermediul văzului. Aceasta este meditația cu adevărat. Fără a utiliza mantre, fara a căuta în afara ceva care sa stimuleze, meditația adevărată vine de la sine , din interior și se parcurge
Mergi pe pozitia de observator și stai acolo până înveți să eliberezi tot ce este în subconștientul tău și în mintea ta conștientă. Când te observi in mod permanent, arunci mintea ta tace.
Daca ai toată atenția către tine, in prezent, și nu te mai pierzi in efect de gânduri, devii maestrul propriei tale minți și vei utiliza mintea că unealta ori de câte ori vei avea nevoie. Când nu o vei folosi ea va tăcea, de ce? Deoarece ai învățat să controlezi mintea.
Aceasta se învață pas cu pas, și de zi, clipa de clipa.
Meditația se realizează conștient prin intermediul văzului. Aceasta este meditația cu adevărat. Fără a utiliza mantre, fara a căuta în afara ceva care sa stimuleze, meditația adevărată vine de la sine , din interior și se parcurge
Mergi pe pozitia de observator și stai acolo până înveți să eliberezi tot ce este în subconștientul tău și în mintea ta conștientă. Când te observi in mod permanent, atunci mintea ta tace.
Daca ai toată atenția către tine, in prezent, și nu te mai pierzi in efect de gânduri, devii maestrul propriei tale minți și vei utiliza mintea că unealta ori de câte ori vei avea nevoie. Când nu o vei folosi, mintea ta va tăcea, de ce? Deoarece ai învățat să controlezi mintea.
Aceasta se învață pas cu pas, și de zi, clipa de clipa.
Daca te vei lupta cu mintea, mintea se va diviza, va lupa sa câștige și va veni mult mai puternic asupra ta. Lupta ta cu mintea ta , nu este calea.
Ai răbdare cu tine, observa tot ceea ce realizezi. Menține atenția prin văz.
Realizând meditația constient și intuitiv, indiferent de activitatea ta, intri încet încet în starea fara de minte, in vidul mental și pas cu pas înveți să rămâi acolo.
Starea fara de gânduri devine pură fericire, descărcarea fericirii. Este un râu care curge lin și armonios.
In momentul in care ai reușit să îți faci mintea să tacă, curge prana, se vindecă trupul tău. Astfel te eliberezi de toate simptomele iluziilor și creațiilor minții, prin care, ai suferit ani și ani la rând. Astfel te eliberezi cu adevărat și te exprimi din sine.
Conștient de sine semnifica a fi prin privire, acțiunea conștientă, concentrează-te pe a privi conștient
Proiecția vine din spatele retinei tale și mintea ta este tot o proiecție
Îți dezbraci mintea și îți îmbraci divinul
Pentru a îmbracă divinul , fă tot ceea ce faci, in conștiență de sine
Fii conștient la orice acțiune , observa-te
Observa toată acțiunea de peste zi , cum mănânci, cum vorbești, cum vei apa, cum te îmbraci, cum mergi la toaleta, cum te bucuri, cum ești trist, etc
Astfel pas cu pas începi să îți eliberezi iluziile, deoarece le vei observa , sunt acolo, sunt impropriu ale tale, sunt protecții in subconștient, implementate, preluări sau creații proprii, mediul, ce ai regăsit
Eliberând iluziile, mai faci un pas , urci in conștiență.
In momentul in care faceți liniște totală în minte este firesc să va ascultați zgomotul interior.
Este prezent, este a-l vostru, suntem vibrație.
In materie acest trup este constituit din vibrație densa, tot ceea ce există, fie că percepeți conștient sau nu, vibrează pe frecvențe.
Trupul nu e iluzie , este proiecția ce am decis sa o experimentam, pe aceasta planetă și anume un trup, o minte și o experiență, noi sinele suntem toate acestea, prin coborâre și manifestare.
Realizând liniștea deplină, ai claritate, claritatea prin care incepi sa participi cu adevărat în existență, transcendând existența în sine.
Prin claritate dar și prin stăpânirea minții cu adevărat, alta existența traversezi, și nici nu-i nevoie să cauți ceva anume, toate-s acolo, curg de la sine
Expansiunea și implozia in vid conduce în echilibrarea torusului energetic. Conectarea in reteaua de 144.000 de conexiuni energetice care sunt în NOI, expansioneaza conștiința în supraconstiinta.
👇
Expresia cei 144 de mii, aleși ai domnului este un MIT !!!!
Acestea sunt canalele de energie și le DEȚINE fiecare ființă întrupată pe acest pământ !!!!
Reunește și activează-ți centrii prin expansiune.
Pozitia de observator pas cu pas
Cand ai tendinta de a spune ca stii , ia la purificat cine stie ceea ce stii ca stii
O stie mintea ta si cauta cu tot dinadinsul sa afirme aceea, sau o stie starea ta initiala 🙂
Daca o stie starea ta initiala atunci stiinta aceea, fiind deja stiuta, exista in afara nevoii de afirmare
Iubire
Conexiune cu soarele raze
Iubirea din celule
Iubirea vibrează din celule
Soarele activează , arde , curata
Pământul echilibrează și armonizează procesul
Interconectarea
Totul în flux
Iubire , vibrația fotonilor de lumina din tine, vibrația ta , a celulei tale ,despachetată de umbre, umbrele sunt toxinele din interior
Iubirea vibrează in celule , conectează noua structura neuronala, aceasta este iluminarea ființei
Pleacă totul din interiorul ființei
Închizând ochii ești in nucleu, se învârte totul in spirala vieții
Spirala vieții , conexiune, crează viață nouă
Este o conexiune completa, armonioasa, eliberata de proces de labirint al minții
Eliberarea aceasta nu se exprimă
Se parcurge.
Gandirea continua, alimentand anumite stari sau situatii sau alimentând un anume gând, iti creaza noi conexiuni neuronale potrivit cu ceea ce alimentezi.
Impulsul electric se descarca in sistem.
Astfel se creaza circumstanta si se realizeaza proiectia. Aceasta aduce la manifestare în dualitate, prin circumstanțe și contexte, ceea ce ai creat, poate fi pozitiv sau negativ , în funcție de starea ta , gândul emis și alimentat periodic cu energie. Acesta se transforma in vibrație, vibrația se transforma in realitatea experimentata in dual.
Motivul pentru care mă simt cu adevărat fascinant se datorează faptului că am eliberat mintea
Daca am eliberat mintea aceasta semnifica că tot ce creează mintea negativ, fie propriu sau preluat, a fost cu adevărat si în totalitate eliberat.
Frecvențele de nivel inferior eliberate din profunzime, au condus la a mă exprima in adevăr.
Daca am eliberat din subconștient evident, mai departe, nu identific potențial negativ. Negativul a devenit nul.
Cu alte cuvinte: eliberând credințele în manifestarea duală unde avem existența pozitiv negativ.
In sfera negativității avem credințele în entități, arhoni și alte creații de nivel inferior.
Ei bine am eliberat total , toate acestea de la mine.
Eliberând tot din interior rămâne divinitatea. In mine este și In ființele din jurul meu, vad divinitatea!
Cum mă simt?
Fascinat și minunat este prea puțin spus!
Eliberând toate acestea de la mine, nivelul vibrației superioare îmi crează noua structura de ADN superioara.
In aceste momente permit nivelului de vibrație superior ce remodelează ființa, sa se manifeste cu adevărat creând și trasând din nucleu in întreg, trasare care mă conduce prin iubire divină, în armonie și echilibru, in noul om.
In momentul in care stăpânești mintea cu adevărat nu mai simți nevoie de a realiza ceva anume, cum realizai înainte.
Fiind în flux, totul se petrece in tine, prin tine și în afara ta, din manifestăre interioara.
In momentul in care mintea ta a tăcut, exista starea de regăsire in flux divin.
Simți insistent că nu mai ai nimic de spus, e liniște totală și simți aceasta deoarece mintea nu crează
In acele momente starea ta inițială preia controlul și afirma pas cu pas redarea inițială.
Aceasta curge prin tine, nu o stăpânești tu și nu o creezi tu.
Ea este dintotdeauna
Un adevărat maestru(maestra) nu se va uita la cei din jur pentru a contrazice modalitățile lor de a urca in evoluție.
El/ ea va accepta tot din jurul său deoarece va fi conștient că tot ceea ce in jurul său se prezintă, din sursa manifestata, exista așa cum el însuși din sursa manifestată se parcurge pe sine.
In momentul in care ajunge in inima sa și din inima se realizează pe sine, trasează traiectorii și cei din jur urca împreună cu el, in vibrația iubirii.
Acesta nu va accepta niciodată să își desconsidere semenii și îi va situa pe toți pe aceeași lungime de unda cu el. Va ști, din inima, că toți semenii ii sunt frați și surori, se va dedica in totalitate sursei universale, deoarece el va fi ajuns deja în manifestarea ultimă, in care conștient fiind , că toate-s un întreg și întregul curge prin tot , va fi una cu întregul , odată și pentru totdeauna.
Aceasta va fi împlinirea sa supremă și cu adevărat va fi maestru.
Un adevărat maestru , eliberând in totalitate, tot, va trăi cu adevărat, din adevărul său interior.
Prin iubire, devoțiune, compasiune, el/ea va îndeplini misiunea sa.
Implinindu-se pe sine prin iubire divină, cei din jur se vor împlini pe ei, prin iubire divină.
Maestru ești TU cel care citești aceste rânduri. Tu ești maestrul vieții tale! 🙏
Eliberarea creației minții semnifica energie care rămâne în ceea ce sunt.
Aceasta energie este foarte intensa, vibrația – energia superioara, este stocată în nucleul celulei.
Aceasta reprezintă totul unitar.
Am intrat in nucleu și manifest nucleul ce se parcurge in adevăratul său potențial.
Potențialul a existat dintotdeauna însă conexiunea a fost obstrucționată de o multitudine de factori pe care am ales sa-i eliberez din componenta întregului.
Cine crede că face?
Cine crede că respectă regulile și crează traiectoriile? Mintea
Mintea crede și are controlul până în momentul în care controlul minții este dizolvat in conștiința și din conștiința curge starea de claritate deplină
Iadul și entitățile de care va temeți voi, sunt în mintea voastră.
Acestea sunt proiectiile, dar unii dintre voi sunteți înrădăcinați atât de profund in aceste credințe încât nu observări iluzia și o dați mai departe cu proiecțiile exterioare.
Entități, vieti, creații, extratereștrii, dimensiuni, iluzii peste iluzii exact cum iluzia tunelului de lumina există în voi și iluzia morții și a supraviețuirii , a vieții în sine tot în voi este, protecția din spatele retinei
Esență nu este sa patrunzi toate acestea la un loc, esența este sa transcenzi prin eliberare totala
Aceasta este desăvârșirea de sine , in care rămâne nemanifest
Și da este foarte greu sa ajungi aici , este mult de eliberat iar mintea va căuta întotdeauna, prin toate scopurile și mijloacele, sa te tragă înapoi, în creația sa.
Tot ce vezi in exterior este ceea ce proiectezi din interior
Traversezi proiecția și trasezi traiectoria din spatele retinei
Tot ce in exterior traversezi este expresia interioara
In afara labirintului minții, proiecția se deține pe sine din stare initiala
Starea inițială curge în tot ce ești.
Aceasta energie rămâne în ceea ce ești, atenția nu mai există, starea inițială odată trăită, rămâne constant în esență și esența se exprimă din starea universală.
Aici nu exista nimic din ceea ce știe mintea.
Aici este extazul care curge incontinuu.
Pas cu pas se realizează eliberarea labirintului mental
In momentul in care te întorci în zero dai restart complet
Iluzia și toată proiecția dispare complet doar daca te abandonezi ție 🙂 nu ție omul sau trupul, ție întregul. In esență ești pretutindeni, nelimitat, nedefinit, aceasta ești în esență.
Telegram grup:
„Mintea mea întreabă cum se realizează abandonul complet.”
Tocmai, aceasta nu este pentru mintea ta deoarece mintea ta va căuta o cale a iluziei prin care să mențină controlul.
Acest abandon despre care tot vorbesc se realizează din profunzimea ta și nu din aspectul minții, însă pentru a ajunge ființa in acest abandon, este necesar să lucreze pas cu pas toate aspectele pe care le deține și nu sunt prelucrate și pentru că toate-s interconectate, este nevoie de autoobservare continua pentru a se reuși preluarea controlului deplin și manifestarea prima faza din spirit apoi din flux universal deoarece toate vin pas cu pas , și cu cât se aprofundeeaza și transcende mai mult și mai mult, cu atât se realizează abandonul in interconectarea deplină.
Aceasta interconectare deplină presupune că nu vei avea trasee și traiectorii, îndeplini du-te din aspect manifestat a potențialului interior deținut dintotdeauna și cu care ai coborât în manifestare tocmai pentru a aprofunda întreaga manifestare și a ajunge in starea inițială.
Parcurgerea in starea inițială presupune perceperea deplină a iluziilor și a tuturor programelor care rulează în subconștient, rețea neuronala veche care crează traiectorii și situații și in care ființa se regăsește. In momentul in care descoperirea profundă a tuturor aspectelor neeliberate, este prelucrată pas cu pas, se întâmplă de la sine procesul de evoluție care semnifica eliberarea profundă a vechilor trasee prin care ființa s-a identificat cu suma tuturor programelor induse și parcurse, fie că a fost conștientă sau nu, mai mult sau mai puțin, de acest aspect, ce a indus și parcurs, o traiectorie, un cumul preluat și manifestat.
Energia creatoare daca urca prin toți centrii energetici, vindeca.
Energia sexuala, este energia care transformă profunzimea.
Aceasta energie presupune a fi transmutată complet, fara descărcări fizice, orgasme care consuma puterea acestei energii sacre.
Aceasta energie necesita stimulată și utilizată în trup, prin transmutarea ei completa, in organe și centrii energetici care au nevoie de puterea ei.
Cu energia sacra se creaza interiorul, se manifesta nivelul profund a-l percepțiilor, abilităților și se deschide pineala, se curăță centrii energetici, conexiunile întregului. Astfel se reușește a se observa dincolo de zidul minții, din percepția interioara și se începe parcurgerea stării inițiale.
Voi minunaților, eliberați-va fricile și tendința de a crede tot ce in exterior regăsiți, la cei din jur.
Sunt trasee și trasee.
Fiecare minunata ființă va reda potrivit nivelului său, pe care el se va situa in acel momen, când este redată informația.
Aceasta este nivelul de conștiință, prin care curge percepția.
Cei care redau aspecte ale subconștientului colectiv, redările informațiilor cu conotație negativa, se datorează faptului că ei se regăsesc acolo, și anume, aspectul de vindecare, nu este realizat profund, așadar , întotdeauna, aceia vor reda informațiile potrivit nivelului in care se situează.
Așadar;
Daca ei au în traseu, acel traseu ei îl parcurg dar tu, de ce, ai tendința să crezi tot ce in exteriorul tau regăsești ?
Simplu!
Deoarece ceva din tine , te conduce intra-colo , in acea rezonanta și vibrație.
Așadar eliberând pas cu pas, vei elibera toate acele aspecte din interiorul tău, și nu va mai exista rezonanta prin care sa le atragi , dar pentru a urca nivelurile de conștiință, este necesar să lucrezi cu tine, pas cu pas, astfel realizezi eliberarea iluziilor și aspectul labirintului minții.
Când te vei elibera in totalitate de aspectele mentale care trasează posibilități și traiectorii,vei fi deja situat in fluxul universal, și aici, vei primi cu adevărat, energia una cu tine, care va rămâne în ceea ce ești și cu care, vei crea.
In fluxul universal nu încape negativitate, pozitivitate, este nondualitatea și manifestarea pleacă din nemanifestare , parcurgând o alta traiectorie a redării universale , informaționale și creării
Aceasta este noul om, noul ADN și vibrația superioara care va coborâ, se va uni cu potențial nelimitat și va exista și pentru aceasta este necesar să existe teren fertil .
Pas cu pas , prin munca continua , se eliberează aspectele vechii manifestări, parcurgandu-se potențialul din flux și aceasta presupune eliberarea totala a tuturor aspectelor din subconștient și conștient.
Astăzi am coborât în subconștient
Am vrut sa mai curat, dar surpriza 🤣
In subconștient era un ☀️
Soarele avea raze care străluceau puternic
Apoi am perceput conexiunea din plex solar inima și pineala, într-un tot unitar ❤️
Se face liniște totală, daca sunt scoase aspectele din profunzime și sunt parcurse pentru eliberare, in proces de vindecare, astfel incepe să fie redat, ceea ce semnifica esențial, pentru fiecare minunta ființă în parte, și aceasta este ceea ce în esență există.
In acest nivel de eliberare totală, a tuturor aspectelor mentale, creațiilor minții dar și a destructurării totale, a vechii structuri neuronale, prin parcurgerea in frecventa superioara, exista noua traiectorie care se imprimă pas cu pas, aceasta constituie noul adn uman, adn care va fi prezent în fiecare ființă umană întrupată pe pământ, după anul 2033.
Eliberarea totală din aspectele minții, zidul morții, vieții și supraviețuirii, lăsa deschisă percepția noii traiectorii prin care este realizata parcurgerea in evoluție în conformitate cu vibrațiile superioare pe care le traversam, diferit, după gradul de conștiință a fiecăruia în parte, dar care nu poate fi evitata, deoarece traiectoria este imprimata din conștiința universală în conștiința pământului și prin care însăși mama Pamant se îndeplinește pe sine, imprimând în conștiința umană, informația și impulsul profund prin care se parcurge schimbarea.
Conștiința umană parcurge schimbarea totala, indiferent daca ființa umană parcurge activ sau mai puțin activ conștient, informațiile sunt redate pe structurile fiecărei divinități in parte, și aceasta va fi numai o opțiune de deschidere a unui proces în care, divinitățile acced si parcurg etapele respective de restartare completa.
Toate informațiile și tot traseul este realizat din simțire interioara și iubire divină în lumina primordială, fara de care existența în sine s-ar dovedi incompletă sau fadă, in aceasta multitudine de traiectorii interconectate, predomina și trasează creația și manifestarea, exprimarea primordială a purității iubirii prin care existența se recunoaște pe sine.
Am dat startul la discuții pe tema planete dar aici este cu mult mai profund decât o simplă bilocatie pe o planeta, sau experimentarea in conștiințele manifestate în sistemul solar
Este contextul prin care am accesat conștiința universală manifestată pentru a permite descărcării noii structuri informaționale a noului om , informația nemuririi, neutrin in nucleu și toate celelalte aspecte de traversare activa, sa fie experimentate la nivel cuantic pentru întreaga existență și aceasta prin divinitatea care sunt.
Nu mă consider nici pe departe zeu, sau altceva care ar putea să-mi știrbească din propria incomensurabilitate așadar, sunt numai ceea ce sunt, la momentul ales și parcurg ceea ce parcurg la momentul potrivit, si acesta este.
Nivelul acesta trasează fara ca umanul sa caute, el este și retrăiește traiectoria, bucurandu-se in totalitate de aceasta minunata experienta a desăvârșirii trupului, și parcurgerii divinului prin însăși existența manifestata și ce poate fi mă frumos de atât.
Totul unitar aduna împreună manifestarea, se îmbrățișează pe sine prin aceasta și se experimentează in cele mai înălțătoare stări, traversând pas cu pas, in deplină armonie și echilibru, iubire divină și puritate creată din foc sacru, însăși existența și aceasta este ceea ce ființa umană a încercat să regăsească prin intermediul unei vieți, alegând creația și îndeplinind starea în sine.
Prin integrarea in unilateralul manifestat, se parcurge noua frecvența superioara.
Primordialitatea este născută în apă, apa creatoarea existenței în manifestare. Apa și soarele topește metalul. Metalul absoarbe lumina și energia, aceasta este mintea umană și creația minții prin care structurile și-au dorit să fie mai presus de însăși nemanifest. Când toată energia merge in aspectul mental, ființa umană resimte profund dezechilibrul. Incep mai apoi sa se contureze afecțiunile și de ce toate acestea? Deoarece ființa umană este împinsă prin aspectul mental -metal în călătoria unei existențe fade, petrecuta in inconștientă de sine.
In momentul in care ființa se trezește din adormirea profundă , parcurge eliberarea minții și a tuturor aspectelor creatoare de circumstanțe și traiectorii ale labirintului mental și se reîntoarce în primordialitate și apă iar apa îi animă creația in sine iar soarele ii întreține existența în sine. Astfel, eliberata profund, parcurgând din perspectiva primordialității, ființa, permite suveranității sale, în esență, sa se îndeplinească prin altarul numit trup, conștientizând tot ceea ce a fost in profunzime creat și parcurgând cu adevărat, informația în sine, a dăruirii totale, prin iubire, a elementului eteric prin care apa primordială a început să respire pentru întâia dată.
Creația aceasta este manifestata printr-o continuitate de anumite elemente care au menținut acea manifestare , vechea manifestare însă , prin noua traiectorie, vechea manifestare se va destructura in totalitate și bazele pentru a experimenta noua existență prin care însăsi conștiința se manifestă, se întâmplă în acum.
Aceasta presupune ca majoritatea dintre elemente binecunoscute și care au aparținut vechiului, vor fi eliberate total, pas cu pas
Ne întoarcem la starea primordială eliberând treptat și sigur, ceea ce nu rezonează cu ceea ce suntem și uite așa pas cu pas, creația se regăsește pe sine prin destructurare și restructurare, și în final, am ales toate acestea și în momentul în care constientizam profund altfel incepem sa percepem și să existem in existență
Eter, renaștere din eter și apă. Primordialitatea este născută în existență, se recrează și se parcurge pe sine, eliberând metalele construcțiilor minții, care a dorit să se experimenteze prin trup.
Esența lucrurilor este când sinele a spus stop minții și i-a arătat acesteia locul care i se cuvine, astfel cu adevărat , incepe ființa sa resimtă traseul existenței și faptul că această experiență manifestată , a fost cu un scop iar scopul se îndeplinește din interior, in momentul in care, la conducere este creatorul adevărului.
În esență totul este simplu însă întotdeauna mintea este singurul aspect de labirint care trasează posibilități și ființa se adâncește in acele multitudini omițând esențialul.
Esentialul se regăsește în momentul în care ai eliberat tot ce știi că ești, astfel, observi himera care îți crease pas cu pas o traiectorie ce a fost considerată ca fiind o realitate parcursa, însă eliberând aceasta nu rămâne nimic în afara de simplitatea adevărului manifestat prin altar, in momentul in care cumulul iluziilor sunt destructurate in totalitate și nimeni din afara ta nu poate trasa și traversa traiectoria pe care tu ești și nivelul pe care te situezi, după cât îți permiți aceasta.
Esența consta în cât de dispus ești sa ieși din marasma continua a iluziilor exterioare fie că sunt creațiile tale proprii, fie că le-ai adoptat prin contexte sau situatii.
Aceasta disponibilitate este redată de capacitatea ta de deschidere către potențialul nelimitat interior și parcurgerea sa.
Revelația in sine este coborâtă în manifestare în momentul în care sita mentalului și conceptul sau prin care eu-l se identifica, este eliberat în totalitate din întreaga existență.
Vechea construcție neuronala presupune tot bagajul din subconștient pe care l-ai accesat sau nu l-ai accesat, bagaj care a creat circumstanțe și traiectorii , trasând prin capacitate mentala contexte pentru a fi rezolvate acele situații. Ei bine, in momentul in care este destructurata in totalitate vechea construcție neuronala, se eliberează subconștientul și ce presupune aceasta?
Cu cât se eliberează subconștientul, el poate fi manifestat sub forma de soare. Aceasta reprezinta, prin eliberare totala, că devenim conștienti de subconstient. Aceasta este etapa in care curgem in flux universal, eliberați de vechile trasee.
Piezoelectricitatea din conexiunea neutrinilor captati in nucleul celulelor, vor declanșa noul proces de trasare a circuitului neuronal, aceasta este posibilitatea prin care accesarea capacităților, abilităților in general, sa fie unul dintre modalitățile care sa se desfășoare liber prin modificarea completă la nivel de adn, modificări interconectate care pornesc manifestarea noului om.
Esența lucrurilor nu constă în creația și manifestarea pe diferite linii temporale unde poate exista posibilitatea de a pierde aspectul vital și energia creatoare, esența consta in parcurgerea acestora, fără a interveni în libera lor manifestare.
Pregatiti-va sa pășiți foarte curând și în totalitate, in noua energie a pământului
Este energia de strălucire, în care ne vom încorpora cu tot și cu toate , conștiința manifestată.
In aceasta etapa exista iubire
Acum ne aflam în momentul premergător, pregătitor acestei ancorari, globul creației desăvârșirii a fost încorporat pe pământ, s-a deschis , a înflorit și transforma întreaga existență.