Lumi din dune de nisip miscatoare, imaginatia, imaginarea, apuse, cazute in umbrele nevindecate, recreate pe miscatoarele iluzii in culte si definitii iluzorii, se disipa. Iluziile incep sa cada prin firele din dedesubtul panzelor de paianjen, aduse la suprafata, aduse in contemplare. Trupuri fara fiinte, fiinte prinse in linii de timp, sofii filosofice din morfice, create de dumnezei falsi, reci, uitati in uitare, culori abstracte care incep sa se risipeasca in vant, in viziune si in rasarit. Noi existente, adevarul, viata adevarului, noul in existenta in crestere, se distinge pe sine, se contempla in maretia fara de apus, maretia dincolo de infinit, incomensurabil, frumusete in iubire si iubire in vindecare, curgand peste rauri, peste trupuri, peste fiinte care se nasc fara de timp si spatiu, peste viata prin renasterea insasi dincolo de infinit. Am parcurs oceanul si mi-am reintregit visul, visarea, adevarul, prin mine si prin noi au curs pana in regasire dintiotdeauna prin stropi de roua si picaturi de ploaie care urca in esenta, energie vie, vie prin focul viu,focul nascut in apa in contemplarea profunzimii fara timp si spatiu, regasire in indeplinire si vindecare care exista in adevar din generatii fara de inceput si fara de sfarsit, in nemanifestare, prin contemplarea viului din foc si eter, prin apa si primordial in manifestarea purificarii fiintelor fara iluzii, detasare si regasire in dansul iubirii interioare, energie din campul infinitului, energie in manifestare din insasi nemanifestarea prin care toate s-au implinit, cale si esenta, in echilibru, puritate si recunostinta. Esenta se contempla pe sine in perfectiunea sa, se imbratiseaza prin trup, sfinteste altarul si redevine prin aducerea aminte a imortalitatii insasi nemurirea prin eliberarea mortii in renasterea infinitului, calatorind inapoi in divin, pe valul iubirii in valul inocentei pana in focul sacru al inimii in care mintea coborata s-a dizolvat in purificarea sacrului, totul in patrunderea atotcuprinzatorului. Iluzia prin toata manifestarea sa a fost desprinsa, raze de soare prin ziduri vechi au inundat energia vie, in fiinta care s-a regasit pe sine prin sine, contemplandu-si maretia in tot ceea ce este, perfect asa cum este, regasirea se indeplineste pe sine prin vindecarea care devine dintotdeauna iubirea si echilibrul, perfectiunea si intregul, se regasesc, se contempla si se manifesta in prezenta in vid, din vid divin in manifestare , in stare desavarsita de creatie creatoare.