Acest abandon , aceasta tărie interioară , forță a trezirii.
“Dorința” regăsirii, eliberării, eliberării, eliberării.
Îmi depășește orice cuvînt, explicație, simțire, vizualizare, trăire…
Este atât de puternică încât și munții se muta din loc.
Pur și simplu nu pot explica.
Fotografia este de anul trecut, când mă întorceam de pe Sylt.
Călătorie în care am fost îmbrățișată de univers și am parcurs-o, un dar.
A fost un cadou universal pentru salvarea copilului care căzuse de la etaj.
Îmi amintesc că mama lui, pe care o cunoșteam, atât mi-a spus: Eona, ajuta-ma, a căzut copilul de la etaj…pe ciment…
NOI NU STIM CE PUTERI AVEM!
Noi avem forțe de care nu avem habar.
E bine copilul sa știți. 
Atunci…momentele acelea când am intervenit…am simțit cum țin copilul în brațe
Și cum cobor cu el.
Nu voi uita niciodată trăirea aceea !