Alchimizare

Respir, mă centrez, și mai apoi realizez transmutarea energiei în ființare prin alchimizare deplină, armonizându-mă prin har divin, prin binecuvântare și iubire absolută a Creatorului. Întregul se manifestă în întreg. Este voința divină ce curge necontenit, necondiționat, în viu foc sacru, în acum.
Mă conectez în elementul dragonului, în elementul pământului, în elementele primordiale, în conștiința universală și în conștiința solară. Cu recunoștință pentru întreg, pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce manifestăm pentru existență. Mă conectez cu mine prin mine. Curgând prin văi și prin munți, mă conectez cu pământul, cu infinitul, cu creația și dincolo de creație, exprimând sursa divină și curgând dincolo de infinit. Pot spune că mă conectez cu esența și devin esența prin conștiința în acum și prin eliberare deplină, completă. Mă conectez în nucleu dintotdeauna în vibrație de iubire. Iubirea pură ce nu are ființare în început sau sfârșit. Aceasta urcă pe brațele sale absolutul și îl modelează după sine însăși. Mă conectez cu ființarea prin elemente prin voința divină, mă bucur să fiu în acum. Din ființare una. În ființare eliberez trupul individual și curg pretutindeni aflându-mă pretutindeni prin conștiința și în conștiința universală. Aceasta nu are formă, nu este finisată, există pretutindeni și curge armonios. Echilibrată. Curge în întreg, alchimizând, transformând, ființând. Mă întorc în simțire și încep să pun în materie condensată, energia până la cel mai mic amănunt. Îmbin materia și creez. Le dau viață prin energie universală și ele curg. Devine una, se transformă și se transpun dincolo de absolut. Fie ca prin fiecare element din conștiința universală, cu deplină recunoștință să curgă pretutindeni dintotdeauna în acum, ceea ce este necesar pentru fiecare minunăție ce există pe pământ!

Lasă un răspuns